Distribuție
Începând cu anul 1994, Therezia a cunoscut o ascensiune continuă, remarcându-se prin seriozitatea oamenilor care veghează zi de zi la bunul mers al lucrurilor. Au fost ani plini de succese pe plan național și internațional, ajungându-se astăzi ca Therezia să exporte produsele sale pe toate meridianele europene. Nu e foarte simplu să faci acest lucru, ținând cont de rigorile calitative și de management care le presupune un astfel de demers. Din Ungaria până în Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Cipru, Suedia, Grecia, Cehia, Slovacia, Irlanda, Portugalia, Franta. Therezia își extinde pe zi ce trece tot mai mult aria de desfacere. Este lesne de înțeles că atunci când ai lucruri bune de oferit ești remarcat și acceptat ca valoare, indiferent de unde vii. Pas cu pas, pasiunea oamenilor din Therezia a regăsit un amplu ecou aproape în întreaga Europă. Originalitatea conceptului, grija pentru toate detaliile care pot compune întregul și nu în ultimul rând respectul pentru tradiție și valorile pe care aceasta le poartă peste timp, Therezia se poate considera un păstrător al valorilor autentice. Fiecare rețetă care compune paletarul produselor Therezia are la bază arta și tradiția culinară românească.
